www.cni.ro foloseste cookie-uri pentru a imbunatati experienta de navigare si a asigura functionalitati aditionale.

Accept cookie-uri Nu accept cookie-uri

CNI va reabilita Palatul Nifon din Bucureşti

Proiect

Astăzi, 8 mai, în prezenţa viceprim-ministrului Vasile-Daniel Suciu, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, a fost semnat contractul pentru consolidarea şi restaurarea Centrului educațional și social pastoral „Nifon Mitropolitul” (Palatul Nifon) din Bucureşti.

„Era imperios necesar să salvăm acest monument istoric, construit în urmă cu 124 de ani în cea mai veche zonă din București şi să-l redăm publicului. Mă bucură faptul că, după reabilitare, noul centru va putea găzdui activități sociale și culturale pentru copii şi formatori, dar și tabere de creație pe timpul verii: de pictură, științe sau literatură”, a afirmat viceprim-ministrul Vasile-Daniel Suciu.

Investiţia, în valoare totală de 38.729.085 lei, va fi realizată de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, prin Compania Naţională de Investiţii (CNI), iar lucrările vizează, în principal:

-       consolidarea pereților, planșeelor și acoperișului;

-       hidroizolație;

-       consolidarea elementelor, subansamblurilor sau a ansamblului structural;

-       intervenții pentru restaurarea plasticii arhitecturale;

-       intervenții pentru eradicarea biodeteriorării şi pentru eliminarea umidității;

-       finisaje interioare şi exterioare.

Astfel, în urma lucrărilor de consolidare, restaurare și refuncționalizare a spațiilor, clădirea va beneficia de:

-       săli de expoziție,

-       spații multifuncționale pentru cursuri și conferințe,

-       bibliotecă,

-       sală de lectură,

-       cantină pentru cursanți.



PROIECTE CE NE PROPUNEM INTERES PUBLIC DESPRE NOI CONTACT

Copyright © 2019, Compania Nationala de Investitii