Clădirea care face obiectul investiției realizate de CNI, avea funcțiunea de spații de cazare și a fost construita în anul 1950, având un regim de înălțime P+1E.
La momentul preluării investiției prin programul derulat de CNI clădirea prezenta evidente urme de degradare, dat fiind faptul că aceasta nu a fost supusă lucrărilor de reparații capitale de la construire, ci doar reparații curente.
Astfel, clădirea prezenta probleme de etanşeitate la învelitoarea din tablă zincată şi la sistemul de scurgere a apelor pluviale (cu scurgere interioară), ce au condus la degradarea faţadelor, a camerelor aflate la ultimul nivel, iar în unele cazuri şi la nivelul inferior, precum şi deteriorarea stratului de astereală a izolației și a elementelor componente din structura şarpantei. De asemenea, existau degradari vizibile atât la nivelul pardoselilor cât și la nivelul tâmplăriei interioare și exterioare.
Lucrările realizate în cadrul programului derulat de CNI au vizat lucrări de refacerea în totalitate a finisajelor interioare şi exterioare, realizarea izolaţiei termice exterioare, înlocuirea tâmplăriei interioare şi exterioare, refacerea instalaţiilor interioare sanitare, termice şi electrice, curenţi slabi, conform noilor compartimentări şi funcţiuni, şi racordarea acestora la branşamentele reţelelor din incintă.
Obiectivul a fost contractat în februarie iar valoarea lucrărilor se ridică la suma de 3.313.651 lei cu TVA.
Programul de investiții privind modernizarea infrastructurii imobiliare a Serviciului Român de Informații, are ca obiectiv principal imbunătățirea infrastructurii imobiliare a Serviciului Român de Informații în vederea asigurării unor capacități operaționale adecvate unor procese de modernizare și dezvoltare a infrastructurii imobiliare, precum și de menținere a funcționalității imobilelor existente în patrimoniul Serviciul Român de Informații, care vizează nevoia actuala și perspectiva pe termen mediu și lung. In ansamblu, programul de investiții vizează îmbunătățirea infrastructurii și crearea condițiilor de desfășurare la standarde internaționale a procesului de învățământ și de perfecționare a personalului, în condițiile responsabilităților care revin statului român în calitate de membru al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord și Uniunii Europene.