Astazi, 14 iulie, a fost semnat ordinul MLPDA de modificare a anexei privind Lista sinteza a subprogramului Asezaminte culturale din cadrul Programului National de Constructii de Interes Public sau Social (PNCIPS), program derulat de Compania Nationala de Investitii.
Prin noul ordin, au fost introduse pe lista sinteza un total de 63 de noi amplasamente, astfel ca actuala lista sinteza cuprinde un total de 2.157 de obiective de investitii. Lista sinteza completa poate fi accesata aici, obiectivele noi introduse fiind evidentiate cu culoarea rosie.
Reamintim faptul ca introducerea pe lista sinteza este prima etapa din procesul de promovare a unei investitii in cadrul PNCIPS. Ulterior introducerii pe lista sinteza, in corelare cu alocatiile bugetare disponibile pentru PNCIPS, reprezentantii CNI solicita beneficiarilor documentele necesare promovarii indicatorilor tehnico-economici, in conformitate cu prevederile normative ale OG nr. 25/2001, cu modificarile si completarile ulterioare. Documentatia completa pusa la dispozitie de beneficiari este supusa analizei si ulterior este asigurata finantarea numai dupa parcurgerea urmatoarelor etape: