Guvernul a aprobat, în şedinţa de astăzi, indicatorii tehnico-economici ai obiectivelor de investiții „Stadion Steaua” și Stadionul Național de Rugby „Arcul de Triumf”, realizate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, prin Compania Naţională de Investiţii „C.N.I.” - S.A.
Acest act normativ este necesar întrucât cele două stadioane au fost declarate (prin HG nr. 232/2017 pentru modificarea şi completarea HG nr. 1093/2013), alături de Dinamo şi Rapid, stadioane de interes public şi de importanţă naţională pentru organizarea, la București, a unor meciuri din cadrul Turneului final al Campionatului European de Fotbal 2020.
Astfel, având în vedere că organizarea EURO 2020 la București reprezintă o mare oportunitate de a ridica nivelul infrastructurii în general și a infrastructurii sportive în particular, cele 4 arene vor fi modernizate şi transformate în stadioane de fotbal de categoria a IV-a, conform Regulamentului UEFA privind infrastructura stadionului.
Concret, stadionul Steaua va avea o capacitate totală de 30.500 de locuri pentru spectatori, o suprafaţă desfăşurată de 70.000 mp, 4 vestiare, spații de cazare pentru sportivi (24 de camere), 1.070 mp de spațiu de expunere (muzeu), 980 mp de spaţii comerciale, restaurant pitch-view / bar sky view. Durata de realizare a obiectivului este de 25 de luni, iar valoarea totală a investiţiei este de 301,77 de milioane de lei, finanţarea fiind asigurată de la bugetul de stat, prin bugetele Ministerului Dezvoltării Regionale și Administraţiei Publice și Ministerului Apărării Naționale.
În ceea ce priveşte Stadionul Național de Rugby „Arcul de Triumf”, acesta va avea o capacitate totală de 8.100 de locuri pentru spectatori şi o suprafaţă desfăşurată de 17.126 mp. Practic, la acest stadion se va consolida și reabilita clădirea existentă pentru vestiare, se va reface sala de antrenament, se vor construi spații de cazare și cantonament pentru sportivi, se vor amenaja spațiile urbane exterioare, precum și o parcare subterană (pentru 170 de autoturisme), vor fi construite un centru de îngrijire pentru sportivi şi gradene acoperite pentru public şi se va moderniza suprafața de joc. Durata de realizare a obiectivului este de 23 de luni, iar valoarea totală a investiţiei este de 126,41 de milioane de lei, finanţarea fiind asigurată de la bugetul de stat, prin bugetele Ministerului Dezvoltării Regionale și Administraţiei Publice și Ministerului Tineretului și Sportului.
* * *
Una dintre condițiile asumate de către Guvernul României, prin dosarul de candidatură depus la sediul UEFA, în 26 aprilie 2014, a fost aceea de a asigura, înaintea fiecărui meci, pentru fiecare dintre cele opt echipe participante, câte o facilitate de antrenament corespunzătoare (distinctă de stadionul oficial).
Astfel, conform regulamentelor UEFA privind infrastructura stadioanelor participante la competiție, condițiile gazonului și ale vestiarelor trebuie să fie similare celor oficiale, iar incinta trebuie să asigure un grad de siguranță suficientă și să nu permită spionarea antrenamentelor, fiind, prin urmare, preferabile stadioanele acoperite și închise perimetral.
Aceste facilități de antrenament trebuie să fie date în funcțiune anterior începerii campionatului, pentru a permite inspectarea de către delegația oficială și omologarea acestora drept conforme cu cerințele competiției. În eventualitatea identificării unor neconformități, trebuie să existe o perioadă suficientă de timp pentru remedieri.