Astăzi, 7 noiembrie 2017, a fost finalizată recepția Stadionului din cadrul Complexului sportiv din municipiului Craiova de către Compania Națională de Investiții. Obiectivul a fost predat către beneficiar, respectiv Primăria Craiova.
Obiectivul de investiții urmează să primeasca avizele din partea ISU, FRF și LPF, sarcina obținerii acestora revenind beneficiarului, respectiv Primăria municipiului Craiova care răspunde și de organizarea de competiții sau alte manifestări în cadrul complexului sportiv.
Stadionul de fotbal, cu o valoare de aproximativ 240.000.000 de lei, are o capacitate de
30.983 de locuri în tribune pentru spectatori, după cum urmează:
- 232 de locuri pentru persoane cu dizabilități în scaune cu rotile, inclusiv însoțitori;
- 350 de locuri pentru reprezentanții mass-media;
- 2368 de locuri pentru spectatori VIP, din care 440 de locuri în loje;
- 28.033 de locuri pentru public.
Stadionul beneficiază de spații pentru sportivi (vestiare cu grupuri sanitare, săli de antrenament, cabinet medical), pentru presă (tribună media, zonă de lucru pentru presă, sală de conferințe, zonă mixtă, zonă flash interviu și studiouri TV etc.) și pentru administrație (birouri, săli de ședință și proiecție, spații de depozitare, vestiare etc.). Complexul include și o zonă de cazare sportivă cu camere și cu facilități de recuperare pentru sportivi și este prevăzut cu parcări și accese de diferite categorii concepute și realizate într-o manieră de organizare flexibilă, care permite folosirea optima a spațiului, în funcție de necesitățile organizatorilor de evenimente din fiecare dintre cele 3 obiective: Stadion de fotbal, Sala Polivalenta și Stadion de atletism.
Stadionul a fost conceput pentru a putea găzdui meciuri din cadrul UEFA Champions League, UEFA Europa League, FRF – Liga I. Stadionul va putea fi folosit de asemenea pentru alte tipuri de sporturi: rugby (Rugby Union si Rugby League, rugby in 7), oina, hochei pe iarbă, minihochei sau fotbal american. Se vor putea organiza în incinta complexului sportiv și concerte, târguri, expoziții, evenimente culturale și sociale.
Obiectivul de investiții Complex Sportiv Craiova - Stadion de fotbal, realizat prin ”Programul național de construcții de interes public”, subprogramul ”Complexuri sportive”, derulat de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE) prin Compania Națională de Investiții, a fost aprobat în anul 2014, luna octombrie prin emiterea Hotărârii de Guvern nr 900/2014, contractul a fost semnat în luna mai 2015 iar în luna septembrie au demarat lucrările de execuție. Astfel, la doi ani de la demararea lucrărilor, CNI a predat către primăria Craiova un obiectiv mult așteptat către iubitorii fotbalului.